Se afișează postările cu eticheta piața unică digitală. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta piața unică digitală. Afișați toate postările

UE: Legea privind securitatea cibernetică (EU Cybersecurity Act) intră în vigoare la 27 iunie 2019

UE dispune în prezent de o serie de instrumente care îi permit să își protejeze rețelele de comunicații electronice, printre care se numără Directiva privind securitatea rețelelor și a sistemelor informatice (Directiva NIS), Legea UE privind securitatea cibernetică și noile norme în domeniul telecomunicațiilor.

 „În mediul digital, oamenii și întreprinderile trebuie să se simtă în siguranță; doar în acest mod vor putea profita pe deplin de economia digitală a Europei. Încrederea și securitatea sunt fundamentale pentru buna funcționare a pieței unice digitale. Acordul din această seară privind certificarea cuprinzătoare pentru produsele de securitate cibernetică și o Agenție UE pentru Securitate Cibernetică mai puternică reprezintă încă un pas în direcția finalizării acesteia.” Andrus Ansip, vicepreședinte al Comisiei și comisar responsabil cu piața unică digitală,

Legea privind securitatea informatică (Cybersecurity Act),

REGULAMENTUL (UE) 2019/881 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI din 17 aprilie 2019 privind ENISA (Agenția Uniunii Europene pentru Securitate Cibernetică) și privind certificarea securității cibernetice pentru tehnologia informației și comunicațiilor și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 526/2013 (Regulamentul privind securitatea cibernetică)// JO L 151 -  7iunie 2019 -  p. 15-69

stabilește cadrul UE pentru certificarea securității informatice, care promovează securitatea informatică a produselor și serviciilor digitale în Europa

Legea privind securitatea cibernetică introduce, pentru prima dată, norme la nivelul UE pentru certificarea de securitate cibernetică a produselor, proceselor și serviciilor. Mai mult, Legea privind securitatea cibernetică prevede un nou mandat permanent pentru Agenția UE pentru Securitate Cibernetică (ENISA) și îi alocă mai multe resurse pentru a-i permite să își îndeplinească obiectivele.

  • consolidează activitatea ENISA acordând agenției un mandat permanent, consolidând resursele sale financiare și umane și, în general, consolidând rolul său în sprijinirea UE în vederea realizării unei securități cibernetice comune și la un nivel ridicat.
  • stabilește primul cadru de certificare a securității cibernetice la nivelul UE pentru a asigura o abordare comună de certificare a securității informatice pe piața internă europeană și, în ultimă instanță, pentru a îmbunătăți securitatea informatică într-o gamă largă de produse digitale (de exemplu Internet of Things‎) și servicii.

Noile reguli vor ajuta oamenii să aibă încredere în dispozitivele pe care le folosesc în fiecare zi, deoarece pot alege între produse, cum ar fi dispozitivele IoT, care sunt “cyber secure”.

Cadrul de certificare va fi un ghișeu unic (one-stop shop) pentru certificarea securității informatice, care va duce la economii semnificative de costuri pentru întreprinderi, în special pentru IMM-uri care altfel ar fi trebuit să aplice pentru mai multe certificate în mai multe țări. O singură certificare va elimina, de asemenea, barierele potențiale de intrare pe piață. În plus, companiile sunt stimulate să investească în securitatea informatică a produselor lor și să transforme acest lucru într-un avantaj competitiv.

Informații suplimentare
Întrebări și răspunsuri – Securitatea cibernetică a UE
Asigurarea unei securități cibernetice solide în Uniunea EuropeanăBuilding strong cybersecurity in the European Union: resilience, deterence, defence. - 2019. -  12 p. [Accesat 27.06.2019]

Disponibil : http://ec.europa.eu/newsroom/dae/document.cfm?doc_id=60492





Drepturile digitale ale cetăţenilor UE



 „Îmbunătățim deja viața de zi cu zi a cetățenilor noștri, fie că este vorba de eliminarea tarifelor de roaming sau de un mediu online mai sigur.Prin finalizarea tuturor inițiativelor noastre digitale, vom oferi și mai multe schimbări pozitive atât consumatorilor, cât și întreprinderilor.”
Mariya Gabriel, comisarul pentru economie digitală și societate digitală,

Drepturi digitale care sunt folosite deja zilnic
  • Începând din luna iunie 2017, cetățenii au putut să își utilizeze telefoanele mobile atunci când călătoresc în UE la fel ca și când ar fi acasă, fără să plătească tarife suplimentare. De când UE a eliminat tarifele de roaming, volumul de date consumate a sporit de peste cinci ori, iar numărul apelurilor telefonice efectuate în UE și în Spațiul Economic European a crescut de aproape două ori și jumătate.
  • Începând din luna aprilie 2018, consumatorii pot să acceseze, și atunci când călătoresc în UE, serviciile de conținut online la care s-au abonat în țara lor de origine, inclusiv, printre altele, filme, seriale și transmisiuni sportive (a se vedea exemple în fișa informativă).
  • În temeiul noilor norme în materie de protecție a datelor care au intrat în vigoare în întreaga UE la 25 mai 2018, europenii pot să transfere în condiții de siguranță date cu caracter personal între prestatorii de servicii, cum ar fi cele de cloud sau de poștă electronică; oricine are acum dreptul să știe dacă datele sale au fost divulgate ori piratate sau să fie informat despre modul în care sunt colectate datele sale cu caracter personal. În plus, datorită „dreptului de a fi uitat”, datele cu caracter personal trebuie să fie șterse la cerere, în cazul în care o întreprindere nu are motive întemeiate să le păstreze.
  • În fine, datorită normelor privind neutralitatea rețelei care au intrat în vigoare din primăvara anului 2016, toți europenii au acces la un internet deschis, care le garantează libertatea fără discriminare atunci când aleg conținutul, aplicațiile, serviciile și informațiile pe care le doresc.
În curând

Dacă unele drepturi digitale sunt deja în vigoare, altele vor deveni aplicabile în lunile următoare.
  •  Începând cu luna septembrie, europenii se vor bucura într-o măsură tot mai mare de dreptul de a-și utiliza identificarea electronică națională (eID) în întreaga UE pentru a accesa serviciile publice.
  • Începând cu luna decembrie, oricine va beneficia de fluxul liber al datelor fără caracter personal, din moment ce va avea acces la servicii mai bune și mai competitive de stocare și prelucrare a datelor în UE, completându-se astfel libera circulație a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor și a capitalurilor. Între timp, întreprinzătorii vor avea dreptul de a decide în ce stat membru al UE stochează și prelucrează toate tipurile de date.
  • Începând cu data de 3 decembrie, europenii vor putea să facă achiziții online fără să fie supuși unor discriminări nejustificate, oriunde s-ar afla în UE. Europenii nu vor trebui să se mai teamă că un site web le va bloca accesul sau îi va redirecționa doar pentru că ei – sau cardurile lor de credit – provin dintr-o altă țară.
  • Începând de anul viitor, cetățenii vor putea să compare mai ușor costurile de livrare a coletelor și să beneficieze de prețuri mai accesibile pentru livrarea transfrontalieră de colete.
Normele convenite privind taxa pe valoarea adăugată pentru comerțul electronic le vor permite antreprenorilor să găsească, pe un singur portal online și în propria lor limbă, răspunsuri la întrebările lor în materie de TVA transfrontalier.

Datorită recent aprobatului Cod european al comunicațiilor electronice, europenii vor avea dreptul de a schimba mai ușor furnizorii de servicii de internet și de telecomunicații. Europenii vor avea și dreptul de a primi alerte publice pe telefoanele mobile în caz de urgență. Noile norme vor garanta, de asemenea, o conectivitate mai bună și mai accesibilă în UE.

Datorită normelor actualizate privind mass-media audiovizuale, europenii vor avea dreptul la un mediu online sigur, care îi protejează împotriva incitării la violență, a urii, a terorismului, a pornografiei infantile, a rasismului și a xenofobiei.



 Mai mult 
Piața unică digitală
Fișă informativă: O piață unică digitală în beneficiul tuturor europenilor
Fișă informativă: Crearea unei piețe unice digitale - acțiunile întreprinse de Comisia Europeană începând din 2015
Fișă informativă: Bugetul UE pentru viitor – Transformarea digitală în perioada 2021-2027
Protecția datelor – beneficii pentru cetățeni
Postare de pe blogul vicepreședintelui Ansip: Să ne pregătim pentru vară în Europa beneficiind de o libertate digitală sporită (Getting ready for summer in Europe with more digital freedom)

Ziua Digitală 2018


În ultimul an, s-au realizat progrese majore în ceea ce privește piața unică digitală. Eliminarea tarifelor de roaming și portabilitatea conținutului online fac de acum parte din viața cetățenilor europeni. Norme mai stricte privind protecția datelor cu caracter personal și primele norme la nivelul UE privind securitatea cibernetică vor deveni realitate în mai 2018.

Pentru numeroase propuneri, se așteaptă încă să se ajungă la un acord. Europa ar trebui să avanseze și, pe baza pieței unice digitale, să sporească investițiile și să promoveze cooperarea într-o serie de domenii-cheie, precum inteligența artificială, tehnologia blockchain, serviciile de e-sănătate și inovarea.

Domnul Andrus Ansip, vicepreședinte pentru piața unică digitală, a declarat: „Europenii încep să resimtă concret beneficiile pieței unice digitale. Ei pot acum să se bucure de serviciile lor preferate de muzică și film în streaming atunci când călătoresc în străinătate, fără tarife de roaming. În curând, geoblocarea atunci când facem cumpărături online nu va mai fi decât o amintire îndepărtată. Datele noastre personale vor fi mai bine protejate începând din 25 mai. Ediția din acest an a Zilei Digitale este momentul cel mai potrivit pentru a recunoaște ceea ce am realizat până acum, dar și pentru a încuraja statele membre să avanseze rapid în privința propunerilor legislative care sunt încă în discuție. Trebuie să ne pregătim împreună viitorul digital. Unindu-ne forțele și resursele, trebuie să facem mai mult pentru a profita de oportunitățile oferite de tehnologii precum inteligența artificială și blockchain.

Printre evenimentele marcante ale Zilei Digitale 2018 se numără o serie de declarații care vizează:
  • Unirea forțelor în domeniul inteligenței artificiale: inteligența artificială poate aduce beneficii importante societății și economiei noastre, cum ar fi servicii medicale mai bune, transporturi mai sigure și un sector industrial mai competitiv. Pentru a putea profita pe deplin de oportunitățile oferite de inteligența artificială, țările europene trebuie să colaboreze, inclusiv în ceea ce privește utilizarea celor mai înalte standarde de protecție a datelor. Comisia va adopta o comunicare privind inteligența artificială în cursul săptămânilor următoare.
  • Crearea unui parteneriat european privind tehnologiile blockchain: Comisia Europeană  va pune bazele unui Parteneriat european pentru tehnologia blockchain, menit să promoveze infrastructuri interoperabile care vor dezvolta serviciile digitale de încredere. Mai multe informații despre declarația privind tehnologia blockchain
  • Schimbul de date pentru personalizarea serviciilor medicale: nevoile cetățenilor ar trebui să fie în centrul inovării bazate pe date în domeniul asistenței medicale, iar cetățenii ar trebui să aibă un rol activ în tratamentul lor personalizat. Declarația privind e-sănătatea vizează crearea unei conexiuni de acces între bazele de date genomice existente și viitoare din întreaga Uniune Europeană, ceea ce va facilita progresele cercetării în domenii precum bolile rare, cancerul, farmacogenomica, prevenirea bolilor, afecțiunile creierului și alte afecțiuni. Cooperarea consolidată dintre statele membre va contribui la soluționarea problemelor legate de lipsa interoperabilității și de fragmentarea inițiativelor în cadrul UE, garantând totodată cele mai înalte standarde europene de protecție a datelor. Aceasta va permite, de asemenea, menținerea UE printre actorii mondiali majori din domeniul medicinii personalizate, ceea ce va încuraja contribuțiile științifice și competitivitatea industrială.
  • Încurajarea inovării cu ajutorul unui nou instrument online: radarul de inovare poate facilita punerea în legătură a inovatorilor cu persoanele care îi pot ajuta să își introducă inovațiile pe piață. Cu ocazia Zilei Digitale 2018, Comisia încurajează cooperarea pentru sprijinirea inovațiilor revoluționare în Europa. Inițiativa urmărește, de asemenea, să dezvolte și mai mult acest instrument online și să îl îmbogățească prin includerea celor mai bune proiecte naționale de inovare.
  • Coridoare de testare 5G transfrontaliere pentru a sprijini mobilitatea conectată și automatizată

    Informații suplimentare
    Transmisiunea în direct online a Zilei Digitale 2018
    Ziua Digitală 2017 organizată la Roma
    Cooperarea pentru dezvoltarea supercalculatoarelor europene
    Calendar: Piața unică digitală — acțiunile Comisiei începând cu anul 2015
    #DigitalDay18
    @DSMeu @Ansip_EU @GabrielMariya
     

Piața unică digitală UE: Eliminarea geoblocării nejustificate

20.11.2017

Parlamentul European, Consiliul și Comisia și-au onorat angajamentele asumate în cadrul reuniunii la nivel înalt pe teme digitale care a avut loc în luna septembrie la Tallinn, punând capăt geoblocării nejustificate, unul dintre dosarele prioritare ale UE pentru 2017

Eliminarea geoblocării nejustificate reprezintă un pas important pentru consumatori și pentru crearea unei veritabile piețe unice digitale care să funcționeze pentru toți. Pe lângă eliminarea tarifelor de roaming și portabilitatea, cetățenii UE vor beneficia și de posibilitatea de a achiziționa online mobilier nou, de a rezerva camere de hotel sau de a-și utiliza cardul de credit peste granițe, la fel ca acasă.” 

Pentru cetățeni, acest lucru înseamnă că vor putea să folosească internetul pentru a cumpăra aparate electrice noi, a închiria o mașină sau a-și achiziționa bilete la concerte peste granițe, în aceleași condiții ca și în țara lor de origine. Noile norme vor garanta faptul că cetățenii nu se vor mai confrunta cu obstacole precum solicitarea de a plăti cu o carte de debit sau de credit emisă în altă țară. Pentru întreprinderi, acestea vor aduce o mai mare certitudine juridică în ceea ce privește desfășurarea activităților la nivel transfrontalier

Noile norme stabilesc trei situații specifice în care să poată fi exclusă de la bun început orice justificare și orice criteriu obiectiv care ar permite aplicarea unui tratament diferit clienților din state membre diferite ale UE.
Acestea sunt:
· Vânzarea de bunuri fără livrare fizică. Exemplu: un client din Belgia dorește să cumpere un frigider și găsește cea mai bună ofertă pe un site german. Clientul va avea dreptul să comande produsul și să îl colecteze la sediul comerciantului sau să organizeze el însuși livrarea la domiciliul său.
· Vânzarea de servicii prestate pe cale electronică. Exemplu: o consumatoare bulgară dorește să cumpere servicii de găzduire pentru site-ul său de la o întreprindere spaniolă. Aceasta va avea acum acces la serviciu, se va putea înregistra și va putea achiziționa serviciul respectiv fără a plăti comisioane suplimentare față de un consumator spaniol.
· Vânzarea de servicii prestate într-un loc fizic anume. Exemplu: o familie din Italia poate cumpăra direct bilete la un parc de distracții din Franța, fără a fi redirecționată către un site din Italia.

Regulamentul nu impune obligația de a vinde și nu armonizează prețurile. Acesta abordează, în schimb, discriminarea în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii în cazurile în care o astfel de discriminare nu poate fi justificată obiectiv (de exemplu, prin obligațiile în materie de TVA sau prin existența unor cerințe juridice diferite).
Noile norme vor intra în vigoare direct, la nouă luni de la publicarea lor în Jurnalul Oficial al UE, pentru a permite în special micilor comercianți să se adapteze la acestea.

WiFi4EU | Wi-Fi gratuit pentru europeni

Prin intermediul inițiativei WiFi4EU, Comisia Europeană dorește să promoveze accesul gratuit la Wi-Fi în spații publice precum parcurile, piețele și clădirile publice, bibliotecile, muzeele și centrele de sănătate, peste tot în Europa


 29.05.2017

Negociatorii UE au ajuns la un acord cu privire la inițiativa WiFi4EU
 
 Parlamentul European, Consiliul și Comisia au ajuns la un acord politic cu privire la inițiativa WiFi4EU și la finanțarea sa. Această inițiativă are drept obiectiv instalarea unor puncte de acces Wi-Fi publice gratuite în comunitățile locale de pe întreg teritoriul UE: în piețele și piațetele publice, în parcuri, în spitale și în alte spații publice.
Potrivit declarației președintelui Comisiei, Jean-Claude Juncker, inițiativa WiFi4EU va contribui la dezideratul de a dota „până în 2020 fiecare sat și oraș din Europa cu acces gratuit la internet wireless în jurul principalelor centre de interes public.”

Acordul politic obținut include un angajament din partea celor trei instituții de a veghea la alocarea cunei sume totale de 120 de milioane EUR pentru finanțarea echipamentelor necesare în scopul de a furniza servicii Wi-Fi publice gratuite în 6 000 până la 8 000 de localități din toate statele membre. Sursele de finanțare specifice vor fi precizate în cadrul dezbaterilor legislative în curs privind revizuirea actualului cadru financiar multianual. Autoritățile locale vor putea să introducă cereri de finanțare de îndată ce sistemul va deveni operațional. 

;


În practică, autoritățile publice locale (municipalitățile sau grupurile de municipalități) care doresc să ofere servicii Wi-Fi în spații în care nu există încă o ofertă publică sau privată similară vor putea să solicite finanțare printr-o procedură simplă și nebirocratică. Finanțarea, acordată ca grant sub formă de cupoane valorice, va fi utilizată în vederea achiziționării și instalării de echipamente de ultimă generație, respectiv de puncte de acces locale fără fir, costurile de funcționare ale conexiunii propriu-zise urmând să fie acoperite de autoritatea publică în cauză



Evaluarea Strategiei UE privind piața unică digitală.

10.05.2017

Comisia Europeană a publicat evaluarea la jumătatea perioadei a Strategiei sale privind piața unică digitală.
Aceasta trece în revistă progresele înregistrate, invită colegiuitorii să acționeze rapid cu privire la toate propunerile prezentate deja și evidențiază acțiuni suplimentare în domenii precum platformele online, economia de date și securitatea cibernetică. 

Începând din mai 2015, Comisia Europeană a prezentat 35 de propuneri legislative și inițiative de politică, după cum a anunțat în Strategia privind piața unică digitală. În prezent se pune accentul pe obținerea unui acord politic cu Parlamentul European și cu Consiliul cu privire la toate propunerile, fiind vizate în primul rând normele actualizate ale UE în domeniul telecomunicațiilor, care vor stimula investițiile în rețelele de mare viteză și de calitate, fundamentale pentru dezvoltarea pe deplin a economiei și a societății digitale.

În comunicarea prezentată astăzi privind evaluarea la jumătatea perioadei, 

Comisia a identificat trei domenii principale în care sunt necesare acțiuni suplimentare la nivelul UE: 

(1) dezvoltarea economiei europene a datelor la întregul său potențial, 
(2) protejarea activelor Europei prin abordarea provocărilor în materie de securitate cibernetică și (3) promovarea platformelor online ca actori responsabili ai unui ecosistem echitabil al internetului.



O strategie privind piața unică digitală pentru Europa

06.05.2015

descarcati
O strategie privind piața unică digitală pentru Europa: COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR  Bruxelles, 6.5.2015 COM(2015) 192 final

Economia mondială devine rapid digitală. Tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) nu mai reprezintă un sector specific, ci fundamentul tuturor sistemelor economice inovatoare moderne. Internetul și tehnologiile digitale ne transformă viețile, modul în care trăim – ca persoane fizice, în afaceri, precum și în comunitățile noastre – pe măsură ce se integrează mai mult în toate sectoarele economiei și societății noastre.
 
Amploarea și rapiditatea acestor schimbări oferă oportunități imense pentru inovare, creștere economică și locuri de muncă. De asemenea, acestea atrag atenția autorităților publice asupra unor chestiuni politice dificile care necesită o acțiune coordonată din partea UE. Toate statele membre se confruntă cu probleme similare, dar nivelul național este prea limitat pentru a le permite să profite de toate oportunitățile și să se ocupe de toate provocările generate de această schimbare de proporții. În multe cazuri cadrul adecvat se găsește la nivel european. Acesta este motivul pentru care Comisia Europeană a stabilit crearea unei piețe unice digitale ca fiind una dintre prioritățile sale esențiale.