Agenda digitală: un nou regulament care să faciliteze semnătura electronică transfrontalieră și să maximizeze beneficiile identificării electronice pe piața unică digitală

4.06.2012

Agenda digitală: un nou regulament care să faciliteze semnătura electronică transfrontalieră și să maximizeze beneficiile identificării electronice pe piața unică digitală

Comisia Europeană a propus noi norme care să faciliteze efectuarea în condiții de securitate a tranzacțiilor electronice transfrontaliere în Europa. Propunerea de regulament vizează să garanteze că persoanele fizice și firmele pot utiliza propriile sisteme naționale de identificare electronică pentru a accesa servicii publice în alte țări UE în care sunt disponibile sisteme de identificare electronică. Totodată, creează o piață internă pentru semnătura electronică și serviciile de încredere online conexe, garantând că aceste servicii funcționează la nivel transfrontalier și că au același statut juridic ca procedurile tradiționale bazate pe hârtie. Astfel, economiile care devin posibile datorită achizițiilor publice electronice vor fi maximizate. 

Propunerea respectă pe deplin sistemele de identificare naționale și preferințele statelor membre care nu dețin sisteme de identificare naționale. Le permite statelor cu un sistem de identificare național să participe la sistemul european sau să rămână în afara acestuia. După ce un stat membru notifică faptul că dorește să participe la sistemul paneuropean, acesta trebuie să ofere, prin intermediul identității electronice, același acces la serviciile publice pe care-l oferă propriilor cetățeni. 

Dna Neelie Kroes, vicepreședintă a Comisiei Europene, a declarat: „Persoanele fizice și firmele trebuie să poată efectua tranzacții în cadrul unei piețe unice digitale fără frontiere, aceasta este valoarea internetului. Certitudinea juridică și încrederea sunt la rândul lor esențiale, prin urmare este necesar un regulament mai cuprinzător care să vizeze semnătura electronică și identitatea electronică.”

„Obiectivul prezentei propuneri este ca cetățenii să poată profita la maximum de identitatea lor electronică, dacă au una. Prin recunoașterea reciprocă a sistemelor de identificare electronică naționale și prin standarde comune pentru serviciile de încredere și semnătura electronică, putem preveni fragmentarea internetului și a serviciilor publice online și putem face astfel mai ușoară viața a milioane de firme și a unui număr și mai mare de cetățeni. "

Regulamentul propus:
  • nu obligă statele membre UE să introducă și nu obligă persoanele fizice să obțină cărți de identitate naționale, cărți de identitate electronică sau alte soluții de identitate electronică,
  • nu introduce o identitate electronică europeană și niciun fel de bază de date europeană,
  • nu facilitează și nu impune un schimb de informații personale cu alte părți.
Printre beneficiarii diverselor aspecte ale regulamentului se vor număra:
  • studenții, deoarece vor putea să se înscrie la o universitate străină online, în loc să călătorească în străinătate pentru a depune personal formularele pe suport de hârtie;
  • cetățenii care își pregătesc mutarea într-o altă țară UE sau căsătoria în străinătate ori care trebuie să depună mai multe declarații fiscale;
  • pacienții care au nevoie de asistență medicală în străinătate, deoarece vor putea verifica în mod securizat sau vor putea autoriza un medic să acceseze dosarul lor medical online;
  • societățile, deoarece vor putea licita online pentru contractele din sectorul public oriunde în UE; Acestea vor putea semna, marca temporal și sigila ofertele prin mijloace electronice, în loc să imprime și să trimită prin curier mai multe copii pe suport de hârtie ale ofertei.
  • persoanele care doresc să desfășoare o activitate economică într-un alt stat UE, deoarece vor putea să înființeze o firmă pe internet și să transmită rapoartele anuale online, fără bătăi de cap;
  • guvernele, deoarece vor putea să reducă sarcinile administrative și să crească eficiența, răspunzând astfel mai bine nevoilor cetățenilor și economisind banii contribuabililor.
Context

Ambele elemente ale regulamentului – identitatea electronică și semnătura electronică – vor crea un mediu de reglementare previzibil care le va permite firmelor, cetățenilor și autorităților publice să interacționeze într-un mod securizat și comod. Aceasta va conduce la creșterea eficienței serviciilor publice și private online, a afacerilor electronice și a comerțului electronic în UE. 

Abordarea adoptată în domeniul semnăturii electronice, bazată pe directiva actuală privind semnătura electronică (Directiva 1999/93/CE), a adus un anumit nivel de armonizare a practicilor din Europa. Toate țările din UE au norme legale privind semnătura electronică, însă acestea diferă și fac în practică imposibilă efectuarea de tranzacții electronice transfrontaliere. Același lucru este valabil pentru serviciile de încredere precum marcarea temporală, sigiliul electronic și livrarea electronică, precum și autentificarea pe site-uri web, pentru care nu există interoperabilitate la nivel european. Prin urmare, prezentul regulament propune norme și practici comune pentru aceste servicii.

Pentru identitatea electronică, regulamentul asigură certitudinea juridică prin principiul recunoașterii și acceptării reciproce în țările membre care acceptă identități naționale care au fost notificate oficial Comisiei. Nu este obligatoriu ca statele membre să înregistreze identitățile naționale, însă Comisia speră că multe state membre vor alege să facă acest lucru.

Comisia și statele membre UE au dovedit că recunoașterea reciprocă transfrontalieră a identificării electronice funcționează, prin proiectul STORK, care a implicat 17 state membre. 

Proiectul de regulament de astăzi este ultimul dintr-un număr de 12 acțiuni-cheie propuse în Actul privind piața unică (a se vedea IP/11/469). Aceste propuneri au fost de asemenea incluse în Planul european de acțiune privind guvernarea electronică 2011-2015 (a se vedea IP/10/1718), în foaia de parcurs pentru stabilitate și creștere a UE(a se vedea IP/11/1180) și în Agenda digitala pentru Europa (a se vedea IP/10/581, MEMO/10/199 și MEMO/10/200).


Linkuri utile
MEMO/12/403 Identificarea și semnătura electronică și serviciile de încredere online: Întrebări și răspunsuri
Link la proiectul de regulament:
Mai multe despre proiectele pilot din domeniul serviciilor publice transfrontaliere