Evaluarea procesului de deschidere a datelor guvernamentale cu caracter public

descarcati
Raport: Evaluarea procesului de deschidere a datelor guvernamentale cu caracter public în anul 2013. - Ch., 2014. - 19 p. 
Raportul „Evaluarea procesului de deschidere a datelor guvernamentale cu caracter public în anul 2013” analizează modalităţile de distribuire/deschidere a datelor cu caracter public în perioada iunie-decembrie 2013 (perioada de la
raportul precedent de monitorizare realizat de CJI , prezentat public la 3 iulie 2013), inclusiv a gradului lor de accesibilitate şi a utilităţii datelor pentru societatea civilă şi mass-media în procesul de abordare a subiectelor de interes public.

Raportul şi-a mai propus să evalueze în ce măsură ministerele şi alte autorităţi administrative
centrale au publicat în perioada iunie-decembrie 2013 seturi de date noi pe portalul datelor guvernamentale cu caracter public date.gov.md 
  

REL: CJI a lansat topul celor mai deschise instituţii din anul 2013

Din cele 41 de instituţii care se regăsesc pe portalul datelor deschise, doar 14 au publicat date noi în perioada de monitorizare – iulie-decembrie 2013. Autorul studiului, expertul Dumitru Lazur, remarcă totuşi o tendinţă pozitivă, întrucât în primele cinci instituţii considerate a fi cele mai deschise se regăsesc şi cele care până la momentul monitorizării nu aveam publicate nici un set de date cazul Serviciului Vamal sau foarte puţine date - Camera de Licenţiere:
„Am ajuns la concluzia că presiunile din partea societăţii civile şi campania de advocacy realizată de CJI a dat roade ceea ce demonstrează că societatea civilă poate influenţa procesul de deschidere a datelor în Republica Moldova.”
Pentru a face datele cât mai accesibile pentru publicul larg  Centrul de Guvernare Electronică lucrează acum la o nouă versiune a portalului pentru care guvernul va investi încă 10 mii de dolari.

Coordonatoarea proiectelor de Guvernare Deschisă la Centrul de Guvernare Electronică, Irina Tişacova:
„Noi lucrăm atât cu jurnaliştii, cât şi cu societatea civilă, şi ceilalţi potenţiali consumatori ca să înţeleagă valoarea datelor deschise şi să înţeleagă beneficiile pe care le oferă portalul datelor deschise. La moment lucrăm la o versiune nouă a portalului care va oferi noi funcţionalităţi care să ușureze accesul publicului larg la datele de pe portal. Lucrăm împreună cu autorităţile şi la publicarea unui volum mai mare de date, inclusiv şi datele brute din sisteme informaţionale care să fie puse la dispoziţia publicului larg în mod automat.”
 Actualmente Republica Moldova pretinde poziţia de lider în domeniul  deschiderii  datelor publice pentru a transparentiza actul de guvernare şi în special, cheltuirea banilor publici.