e-Sănătatea în UE

Potrivit rezultatelor a două sondaje realizate în spitalele de urgență (destinate îngrijirilor și tratamentelor medicale ori chirurgicale de scurtă durată) și printre medicii generaliști din Europa, sistemele e-sănătate încep să fie utilizate din ce în ce mai mult. Astfel, în 2013, 60 % dintre medicii generaliști au folosit instrumentele e-sănătate, numărul acestora fiind cu 50 % mai mare decât în 2007. Cu toate acestea, mai rămân multe de făcut în acest sens.

Printre principalele rezultate ale sondajelor se numără:

Țările care au înregistrat cele mai bune rate de asimilare a sistemelor e-sănătate (#eHealth) în spitale sunt Danemarca (66 %), Estonia (63 %), Suedia și Finlanda (ambele cu 62 %). Profilurile detaliate ale tuturor țărilor sunt disponibile aici

Serviciile e-sănătate sunt încă în mare parte utilizate mai degrabă pentru operațiuni tradiționale, și anume pentru efectuarea de înregistrări și pentru redactarea de rapoarte, decât în scopuri clinice, cum ar fi efectuarea de consultații online (numai 10% dintre medicii generaliști efectuează consultații online);
În ceea ce privește procesul de digitizare a fișelor medicale ale pacienților, Țările de Jos obțin medalia de aur, înregistrând un procent de digitizare de 83,2 %; Danemarca se situează pe locul doi (80,6 %), în timp ce bronzul îi revine Regatului Unit (80,5 %);

Cu toate acestea, numai 9 % dintre spitalele din Europa le permit pacienților să aibă acces online la propriile fișe medicale, iar majoritatea acestor spitale oferă doar acces parțial;

Atunci când adoptă sistemele e-sănătate, spitalele și medicii generaliști se confruntă cu numeroase obstacole, care variază de la lipsa de interoperabilitate până la absența unui cadru de reglementare și a resurselor.

Referindu-se la acest sondaj, vicepreședintele Comisiei @NeelieKroesEU a declarat:



Trebuie să schimbăm rapid mentalitatea actuală din sectorul asistenței medicale. Faptul că șase medici generaliști din zece utilizează serviciile e-sănătate înseamnă că medicii se acomodează cu ideea, dar este timpul să intre în febra digitală! Doar 9 % dintre spitalele europene permit accesul pacienților la propriile fișe medicale digitale? Să fim serioși! Vreau ca guvernele, inovatorii din domeniul tehnologiilor de vârf, societățile de asigurare, companiile farmaceutice și spitalele să își unească forțele și să creeze un sistem de sănătate inovator și eficient din punct de vedere al costurilor, în cadrul căruia pacientul să se bucure de un grad mai mare de control și de transparență.”

Comisarul european pentru sănătate, Tonio Borg, a adăugat: „Soluțiile e-sănătate au potențialul de a îmbunătăți asistența medicală acordată pacienților și de a spori eficiența sistemelor de sănătate. Sondajele arată că unele state membre conduc detașat clasamentul în ceea ce privește utilizarea e-prescripțiilor și a fișelor medicale electronice spre beneficiul pacienților și, astfel, pot servi drept sursă de inspirație pentru altele. Contez pe toate statele membre să profite de potențialul soluțiilor e-sănătate și să coopereze în această privință în cadrul rețelei e-sănătate a UE.”

De ce este așteptarea atât de lungă?

Întrebați de ce nu utilizează mai mult serviciile e-sănătate, medicii generaliști au invocat motive precum lipsa de remunerare (79 %); cunoștințele insuficiente în domeniul informaticii (72 %); lipsa de interoperabilitate a sistemelor (73 %) și lipsa unui cadru de reglementare în privința confidențialității și protecției datelor pentru comunicarea prin e-mail dintre doctor și pacient (71 %).

Context

Studiile realizate au măsurat gradul de utilizare a instrumentelor și serviciilor digitale în domeniul sănătății: folosirea fișelor medicale electronice și accesul la acestea, serviciile de sănătate la distanță, schimbul de informații între profesioniștii din domeniul medical etc. Dacă ar fi puse în practică pe deplin, aceste servicii ar oferi pacienților mai multe informații, posibilitatea de a se implica mai mult în procesul de îngrijire medicală, un acces mai bun la sfaturi și tratamente medicale și ar putea eficientiza sistemele naționale de sănătate.

Printre instrumentele e-sănătate se numără: (a) fișele medicale electronice, (b) schimbul de informații medicale, (c) serviciile de sănătate la distanță și (d) fișele medicale personale.

Schimbul de informații medicale:

48 % dintre spitalele Uniunii Europene împart anumite informații medicale cu medici generaliști externi pe cale electronică și 70 % dintre spitalele Uniunii le împart cu furnizorii externi de servicii medicale. Danemarca, Estonia, Luxemburgul, Țările de Jos și Suedia înregistrează cele mai bune rezultate (100 % din spitalele de boli acute din aceste țări realizează un anumit grad de schimb de informații medicale);
Medicii generaliști utilizează doar într-o mică măsură instrumentul e-prescripție (32 %), iar nivelul interacțiunii prin e-mail dintre doctor și pacient este de asemenea scăzut (35 %). Țările care înregistrează cele mai bune rezultate în privința folosirii instrumentului e-prescripție sunt Estonia (100 %), Croația (99 %) și Suedia (97 %), în timp ce Danemarca (100 %) se află pe primul loc în ceea ce privește folosirea e-mailului în scopuri medicale, urmată de Estonia (70 %) și de Italia (62 %);

Mai puțin de 8 % dintre spitalele Uniunii oferă electronic informații medicale furnizorilor de servicii medicale situați în alte țări ale UE.

Serviciile de sănătate la distanță

Numai 9 % dintre spitale le oferă pacienților posibilitatea de a fi monitorizați de la distanță, ceea ce ar reduce, de fapt, necesitatea spitalizării, permițându-le astfel pacienților să ducă o viață autonomă în condiții de mai mare siguranță. Mai puțin de 10 % dintre medicii generaliști consultă online pacienții și mai puțin de 16 % se consultă online cu alți specialiști din domeniul medical.

Linkuri utile 

e-Sănătate pe Twitter